Cuprins:
Asistentii virtuali sunt cei care te ajuta sa te conectezi cu aplicatiile/ functionalitatile telefonului prin comenzi vocale (folosindu-se de senzorii de recunoastere vocala). Se pare ca au aparut din nevoia de a trece mai repede prin continut, de a fi mai rapid si de a eficientiza unele task-uri. Chiar daca acestea au fost nevoile de baza, odata cu evolutia tehnlogiei aceste arii au fost extinse – acum poti purta discutii complexe cu astfel de asistenti, pot fi programati sa iti faciliteze confortul in propria casa (pentru cele Smart, care au totul integrat si conectat), pot cauta informatii in locul tau etc.
„Hi, Bixby” – este nevoie doar de o comanda vocala ca sa incepi o conversatie cu asistentul virtual de la Samsung (multi ar spune ca este o adresare neinspirata, asta si daca avem in vedere ca Samsung este cam ultimul din piata care sa lanseze acest tip de asistent). Nu ne surprinde deloc sa vedem aceasta tehnologie si la telefoanele Samsung pentru ca stim deja ca vorbim despre un jucator important pe piata de telefonie mobila, care este mereu la curent cu noutatile si atinge noi performante de la an la an. Astfel, primul model de telefon cu Bixby (prima incercare a companiei) a facut parte din seria Samsung Galaxy S8 si avea si un buton dedicat pentru activare.
Cum te poate ajuta noua tehnologie?
Desi asistentul vocal nu mai este deloc o noutate, este de remarcat si laudat performantele pe care producatorii de telefoane le fac mereu pentru a-si dezvolta serviciile, pentru a gasi noi modalitati prin care sa eficientizeze modul in care clientii interactioneaza cu dispozitivele mobile. Desi Bixby nu dezamageste, cei mai populari asistenti raman Siri, Alexa si Google Assistant.
PRODUSE RECOMANDATE
Principalul tau aliat atunci cand faci curatenie in casa este aspiratorul, tocmai de aceea este… Citeste in continuare
Cafeaua poate fi un limbaj comun al oamenilor. Este ca un ritual, o experienta in… Citeste in continuare
Sa fii mereu conectat pare sa fie regula acestei ere tehnologice. Si nu ne referim… Citeste in continuare
Se intampla uneori sa iei o pauza de la telefonul mobil. Nu voita, ce-i drept.… Citeste in continuare
De cele mai multe ori, tableta ajunge sa fie un fel de compromis. De exemplu,… Citeste in continuare
Bine ai venit la show-ul „Adevar sau... adevar”? Intrebarea de astazi este „La ce te-ai… Citeste in continuare