samsung fold 2

Lunile care au trecut au fost ceva mai dificile, insa cei de pe piata dispozitivelor mobile au lucrat incontinuu pentru dezvoltarea de noi modele. Si uita asa suntem cu ochii pe unul dintre cele mai asteptate telefoane, Samsung Galaxy Fold 2. Este deja al treilea telefon pliabil din seria Samsung, dupa prima versiune Galaxy Fold si modelul Galaxy Z Flip. Putem sa ne asteptam, deci, la ceva imbunatatiri si tehnologie de ultima generatie. Bineinteles, pana la lansarea oficiala pe piata, nu avem decat cateva zvonuri la dispozitie, dar credem ca ne putem face o idee despre cum ar arata noul model si care ar trebui sa fie asteptarile noastre. Le share-uim mai jos si cu tine.

  • Data de lansare → cel mai probabil va fi 5 august 2020. Desi unele zvonuri spun ca telefonul va fi disponibil pentru comanda din 20 august, cel mai probabil acesta va putea fi achizitionat abia in luna septembrie (tinand cont si de contextul actual).
  • Pret de pornire → de la 1.700 dolari
  • Caracteristici ecran → display pliabil de 7.7 inch, model Infinity-V si un ecran exterior de 6.23 inch (primul model de Galaxy Fold are un display pliabil de 7.3 inch si un ecran exterior Super AMOLED de 4.6 inch).
  • Zvonurile spun ca noul model de telefon ar semana destul de mult cu Samsung Galaxy Note 20, care este si el asteptat pe piata cam in aceeasi perioada (tinand cont de traditia celor de la Samsung de a-si anunta flagship-urile in cursul lunii august).
  • Telefonul va avea si S Pen stylus incorporat à acest lucru ar avea sens, date fiind dimensiunile si faptul ca design-ul ar aduce mult cu un Samsung Galaxy Note 20.
  • Camera principala de 64 MP (desi, pe piata inca mai exista asteptari ca aceasta sa aiba 108 MP)
  • Camera frontala de 10 MP
  • Model procesor: Snapdragon 855/ 855 Plus
  • Culori disponibile: Blue, Silver, Gold, Pink, Black
  • 2 versiuni de tehnologie: 4G si 5G
  • Capacitate memorie: 256 GB, 512 GB
  • Greutate: 229 g (ceva mai usor decat versiunea anterioara, care avea 263 g)
  • Materiale de fabricatie:
    • Versiunea 1: aluminiu si sticla
    • Versiunea 2: inox si ceramica

Chiar daca momentan sunt doar zvonuri, noi zicem ca am reusit sa ne facem o imagine despre cum o sa arate noul model de telefon, Samsung Galaxy Fold 2. Mai este doar putin timp pana la dezvaluirea acestuia – deja vedem cum generatia de telefoane pliabile creste de la an la an, increderea in aceste dispozitive evoluand de la un model la altul. Noi continuam sa stam cu ochii pe acest model si te tinem la curent cu toate noutatile.