Descarcare poze din telefon in calculator – cum se face

Ti se intampla si tie sa vrei sa iti stochezi toate pozele pe care le faci si sa stii ca peste ceva timp sau chiar ani buni te vei uita peste ele si vei rememora fiecare clipa traita? Si nu ma refer la cele 4 – 5 poze care ajung pe Social Media, ci la fotografiile si materialele video neprelucrate, cele in care suntem cu adevarat noi, in cele mai neasteptate momente.  

Trebuie sa recunosc ca eu asa fac – din fiecare eveniment la care particip, iesire sau vacanta creez un album dedicat pe laptop (si pe un hard extern – mania de a avea totul salvat in mai multe locuri, astfel incat sa nu risc sa pierd ceva din amintiri). Fisierele raman stocate si pe telefon, acolo unde sunt, la fel, impartite pe albume. Si cum in ultima vreme fac poze doar cu telefonul, nu si cu aparatul, trebuie sa ma sigur ca toate fotografiile si video-urile sunt transferate pe laptop, intr-un fisier dedicat, in albume sugestive. Cel mai la indemana pentru acest transfer imi este cablul USB, insa iti las mai jos si alte modalitati prin care poti face acest lucru.

  • Prin cablu USB – asa cum spuneam mai sus, pe acesta il folosesc cel mai des. Este cea mai rapida modalitate si nici nu ai nevoie de conexiune la internet. Ce trebuie mentionat aici este ca ai nevoie ca ecranul telefonului sa fie mai intai deblocat pentru ca PC-ul/ laptopul sa gaseasca dispozitivul. Ulterior, trebuie sa permiti importarea datelor si apoi poti selecta continutul pe care vrei sa il transferi.
  • Prin Bluetooth – o alta modalitate pentru trimiterea fisierelor media este prin Bluetooth, insa marele dezavantaj consta in faptul ca transferul nu se face atat de rapid. Chiar daca ai selectat toate pozele din telefon, acestea nu se trimit bulk, ci individual (in functie de dimensiunea pozei, transferul poate dura destul de mult).
  • Folosirea unui card de memorie – in cazul in care pozele sunt salvate pe un card SD, atunci le poti transfera rapid pe PC/ laptop (trebuie sa te asiguri, insa, ca acestea din urma sunt dotate cu cititor pentru cardurile MicroSD). Chiar daca transferul de date se poate face destul de rapid, eu nu reusesc niciodata sa am la indemana acul pentru a scoate cardul din telefon.
  • Incarcarea fotografiilor pe anumite platforme si descarcarea lor pe orice dispozitiv (de exemplu, wetransfer) – o alta varianta prin care poti trimite fotografiile este sa folosesti o astfel de platforma. Incarci pozele si ti le poti trimite pe propria adresa de e-mail, de exemplu. Ulterior, accesezi adresa de e-mail de pe PC/ laptop si descarci materialele trimise. As spune ca aici sunt mai multe dezavantaje decat avantaje – trebuie sa ai conexiune la internet pe ambele dispozitive, iar unele platforme au chiar si o limita de marime a fisierelor (de exemplu, pe varianta basic a wetransfer poti trimite doar pana la 2 GB).
  • Stocare online (de exemplu, Google Drive) – este asemanator cu principiul prezentat mai sus. Practic salvezi continutul pe Google Drive, iar apoi accesezi aceasta platforma de pe telefon si incepi sa descarci.

Tu ce varianta dintre cele de mai sus folosesti? Care iti este la indeamana?