
Cuprins:
Chiar daca pare supraestimat, cortul reprezinta un hotel cu milioane de stele. Pe langa faptul ca esti, la propriu, sub un cer instelat, in functie de locul de campare ales si de lucrurile pe care le iei cu tine, te poti bucura de intimitate, liniste (esti departe de agitatia si de zgomotele orasului), de un „pat” confortabil, mancare proaspata, cu gust desavarsit, si de sunetele naturii care sa iti calmeze gandurile si sa iti induca un somn odihnitor. Bun, deci cum ai parte de aceasta experienta? Ce ar trebui sa impachetezi inainte sa pleci la drum?
1. Care sunt lucrurile esentiale pentru o iesire cu cortul
- Cort → atunci cand il alegi trebuie sa iei in calcul mai multi factori. De exemplu, este important sa iei decizia in functie de anotimpul si perioada in care mergi cu cortul (vara sau iarna, la munte sau la mare), de modul si usurinta cu care se monteaza, de greutate, inaltime si numarul de camere (da, ai citit bine – poti alege un cort simplu, cu o singura camera, sau un cort care seamana mai mult cu o garsoniera – ai locuri separate pentru dormit si un loc pe post de hol/ sufragerie.
- Sac de dormit → la fel, acesta trebuie ales in functie de sezonul in care mergi cu cortul (sau poti opta pentru 2, unul pentru vara si altul potrivit pentru temperaturile mai scazute).
- Izopren → acesta ajuta la izolarea suprafetei de sub cort, astfel incat sa nu simti fiecare pietricica sau denivelare (atunci cand alegi locul in care urmeaza sa pui cortul, iti recomandam sa te uiti dupa o zona cat mai dreapta si sa o cureti de pietre, bete sau orice lucru cat de mic care ar putea sa iti afecteze pozitia de somn).
- Saltea gonflabila (si, implicit, o pompa) → salteaua reprezinta un foarte bun inlocuitor al izoprenului si asta pentru ca aerul izoleaza mai bine si nu vei simti denivelarile in timpul somnului.
- Perna gonflabila → pentru un confort sporit, poti avea cu tine si o astfel de perna (pe care o poti umfla/ ajusta in functie de preferinte). In plus, aceasta poate fi folosita si in afara cortului, de exemplu pe o patura, la picnic.
- Patura → in cazul in care nu ai un sac de dormit si alegi sa mergi cu cortul atunci cand temperaturile sunt relativ ridicate, poti lua cu tine o patura calduroasa (de regula, in paduri si zonele muntoase, noaptea este racoroasa si vei avea intotdeauna nevoie de ceva cu care sa te invelesti).
- Lumini → tine intodeauna la indemana o lanterna sau un bec special care se poate reincarca (si pe care il poti agata in interior, chiar de „tavanul” cortului, astfel incat sa lumineze intreaga incapere si sa poti continua activitatile preferate chiar si atunci cand vine seara).
PRODUSE RECOMANDATE
PRODUSE RECOMANDATE
- Dus solar si cabina de dus gonflabila → de cele mai multe ori, unele persoane evita sa mearga cu cortul din cauza ca nu au toate conditiile pentru a face un dus (daca nu se afla in zone dedicate de camping, dotate cu toate facilitatile). Insa acum te poti bucura si de aceasta activitate, chiar daca nu neaparat in conditiile de acasa. Poti achizitiona un dus solar (il poti alege in functie de capacitatea de apa necesara), sa il umpli cu apa si sa il lasi sa se incalzeasca la soare. Ulterior, il poti agata in partea de sus a cabinei de dus gonflabile si te poti bucura de o experienta noua.
PRODUSE RECOMANDATE
- Hamac → in cazul in care ajungi intr-o zona de padure sau intr-un camping amenajat, ia cu tine si un hamac – poti chiar dormi peste zi in acesta sau poti sta linistit sa citesti.
- Masuta pliabila si scaune pentru camping → de ce ai nevoie de astfel de accesorii? Pentru ca, de regula, ziua nu se sta in cort. Un astfel de set poate fi pus langa cort, unde poti servi masa, sta linistit la o cafea abia pregatita, sa mananci si sa te joci.
- Umbrela → pentru a putea sta la umbra peste zi, in cazul in care nu te afli intr-o padure.
- Solutii anti-tantari → indiferent de destinatie, de clima si de momentul din an (mai putin iarna, bineinteles), ia mereu cu tine si o solutie petru protectia impotriva tantarilor si a altor insecte.
PRODUSE RECOMANDATE
- Bidon mare de apa → daca te-ai decis sa iti petreci weekend-ul intr-un cort (sau o perioada mai mare de timp), asigura-te ca ai cu tine si un bidon mare de apa (nu este pentru consum, ci mai degraba pentru curatarea si spalarea vaselor, dar si pentru igiena personala).
- Butelie Primus (si, implicit, bricheta sau chibrituri) → daca vrei sa iti fierbi o cafea sau un ceai, poti face lucrul acesta prin intermediul acestui produs. In cazul in care vrei sa gatesti pentru mai multe persoane, atunci trebuie sa apelezi la focul traditional (asta daca nu stai intr-un loc amenajat si ai deja acolo bucatarie) si sa incalzesti si sa pregatesti mancarea in acest mod (inainte, insa, asigura-te ca ai la tine toate vasele si tacamurile necesare).
- Geanta frigorifica → desi poate parea mai degraba ca facand parte dintre articolele neesentiale pe care sa le iei cu tine, un astfel de produs te ajuta, insa, sa pastrezi o parte din alimente si bauturi reci, pentru o perioada mai lunga de timp. Un mic truc aici – in cazul in care campezi intr-o padure, ramai aproape de un curs al raului (cu apa rece), astfel incat sa ai mereu o sursa de apa si, de ce nu, sa lasi o parte din bauturi in apa rece a acestuia.
- Briceag multifunctional → atunci cand esti in mijlocul naturii, nu vrei sa cari dupa tine foarte multe lucruri. De aceea, un briceag multifunctional (care, apropo, este si o foarte buna idee de cadou) este potrivit – pe langa lama care taie, acesta poate include si tacamuri (lingura, furculita), tirbuson, forfecuta, surubelnita etc.
PRODUSE RECOMANDATE
- Ustensile (set de cani si tacamuri) → pentru iesirile cu familia sau cu mai multi prieteni, iti recomandam sa folosesti seturile speciale de cani, farfurii si tacamuri. Acestea sunt compacte, fabricate din materiale rezistente si te ajuta sa salvezi spatiu de depozitare.
- Trusa de prim ajutor → desi abia acum o mentionam, nu inseamna ca importanta ei este mai mica. Din contra, asigura-te ca un astfel de set nu lipseste din bagajul tau si ai grija sa incluzi in acesta medicamente, plasturi si alte lucruri indispensabile.
- Jocuri si articole sportive → de exemplu, ia cu tine si palete de tenis, minge sau boardgames pentru a asigura distractia.
2. Recomandari de zone unde poti merge cu cortul
Romania are foarte multe locuri frumoase in care poti merge cu cortul, fie ca alegi o anumita zona, fie ca te orientezi spre camping-urile amenajate. De exemplu, daca vrei sa mergi cu cortul la mare, iti recomandam sa optezi pentru Vama Veche, Corbu (acolo unde plaja este inca salbatica), 2 Mai, Navodari sau Costinesti.
In cazul in care iti place mai mult muntele si ai vrea sa campezi in padure sau pe un platou, atunci poti merge cu cortul in Cheile Rasnoavei (pe langa padure, apa, ai acces si la o serie de activitati, printre care escalada, via ferrata, bungee jumping etc.), in zona Bran, dar iti recomandam si zona Muntilor Apuseni (in Cheia, judetul Alba) sau poti merge un weekend chiar si pe Transalpina, la o altitudine foarte mare (atat doar ca aici este un loc neamenajat si nu ai o sursa de apa in apropiere, astfel ca va trebui sa aduci cu tine tot ce este necesar).
Daca nu vrei sa mergi chiar atat de departe, sunt cateva zone numai bune pentru o noapte la cort chiar si aproape de Bucuresti – de exemplu, in padurea Baneasa sau la Cernica.
PRODUSE RECOMANDATE
In cazul in care nu ai mai fost cu cortul pana acum, te invitam sa o faci pentru ca te poti bucura de o aventura foarte frumoasa. Nu uita, insa, ca natura trebuie respectata si, indiferent de locatia aleasa, asigura-te ca locul ramane curat dupa ce ai plecat si ca nu ii deranjezi pe ceilalti locatari din camping (care se afla si ei tot in cautarea linistii si relaxarii 😊).