Recuperare Date Din Telefon - Lerato.ro

Imagineaza-ti cum ar fi sa te intorci dintr-o calatorie intr-o tara indepartata, care ti-a schimbat starea de spirit si care te-a inspirat sa iti planifici mult mai multe experiente si sa stergi, din greseala, toate pozele si fisierele video? Sau sa ai adresa si punctele de intalnire pentru o sedinta importanta intr-un mesaj, pe telefon, iar acesta sa se fi sters. Gata cu panica sau cu momentele care iti incetinesc respiratia, caci exista solutii pentru recuperarea tuturor datelor!  

Indiferent de modalitatea de stergere a acestora (din greseala, din cauza unor erori ale sistemului de operare sau chiar din cauza unor virusi), datele pot fi recuperate parcurgand cativa pasi simpli. Atentie, acestea pot fi recuperate doar in cazul in care nu au fost stocate alte date in locul celor sterse!

Astfel, te invitam sa afli mai jos cum iti poti recupera datele din telefon, indiferent de situatie!

 

1. Cum recuperezi datele de pe un telefon mobil cu ecran spart sau stricat

Chiar daca ai reusit sa nu stergi niciun mesaj sau contact, te poti afla si in situatia in care telefonul mobil este stricat si nu mai poti accesa vreun material. Ce faci?

Recuperare Date Din Telefon Spart - Lerato.ro

  • Telefon cu ecran complet stricat si stins → in cazul in care te afli in aceasta situatie (desi este una destul de complicata), exista cateva optiuni. De exemplu, recomandarea ar fi sa folosesti un TV cu HDMI pe post de monitor temporar, plus mouse. Astfel, poti vedea pe televizor ceea ce ar fi trebuit sa vezi pe ecranul telefonului. Exista chiar si cateva kit-uri dotate cu mufa MicroUSB (care se introduce in telefon), putandu-se cupla aici si cablul HDMI si mouse-ul.
  • Telefon cu touch screen stricat, dar display functional → aceasta este cea mai simpla si fericita situatie. Chiar daca nu functioneaza partea de touch, insa imaginea exista pe display, telefonul poate fi controlat daca este conectat cu un mouse. Astfel, poti sterge sau instala aplicatii, transfera fisiere pe PC etc.

Ca sa nu te mai ingrijorezi pentru astfel de situatii, cumpara-i telefonului mobil o husa de protectie de pe Lerato.ro. E mai simplu si o sa diminuezi cu mult sansele producerii unui astfel de accident!

 

2. Cum recuperezi contactele din agenda telefonului mobil

Cum recuperezi contactele din agenda telefonului mobil

 

In cazul in care ai sters contactele din agenda telefonului mobil, afla ca nu ai de ce sa iti faci griji – toate informatiile pot fi recuperate, atata vreme cat agenda ta era sincronizata unui cont Google. Astfel, pentru a recupera contactele trebuie sa parcurgi pasii de mai jos:

a) Adauga contul Google pe telefon si copiaza numerele de pe telefon sau cartela in cont, prin sincronizare. Odata sincronizate numerele, la schimbarea telefonului sau pierderea contactelor din orice cauza, recuperarea datelor din agenda telefonica se va face in mai putin de un minut.

b) Acceseaza Agenda Google.

c) Click pe „Mai multe” apoi pe „Anuleaza modificarile”.

d) Alege o data la care vrei sa revii (data la care ai facut ultima sincronizare).

e) Da click pe „Confirma”.

 

3. Cum recuperezi datele dintr-o aplicatie (Facebook sau WhatsApp)

Cum recuperezi datele dintr-o aplicatie

Pana si conversatiile de pe WhatsApp sau Facebook pot fi recuperate in cazul in care ai sters accidental ceva.

  • Pentru WhatsApp → aceasta aplicatie salveaza toate conversatiile pe cardul SD si trebuie sa intri in folderul WhatsApp à Database:
    • db.crypt → contine mesajele pe care le-ai primit in timpul zilei
    • msgstore-aaaa.dd.db.crypt → contine toate mesajele WhatsApp trimise sau primite in ultimele 7 zile.
  • Pentru Facebook → cea mai simpla modalitate este descarcarea arhivei.

Account Settings → Download your information. Odata ce descarci acest fisier poti vedea toate datele tale, inclusiv mesajele si conversatiile sterse.

 

4. Aplicatii pentru recuperarea datelor pierdute din telefon

Aplicatii pentru recuperarea datelor pierdute din telefon

Vestea cea buna este ca exista o serie de aplicatii care te ajuta sa recuperezi datele pierdute din telefon. Iata mai jos o parte dintre acestea:

  • EaseUS MobiSaver → poti recupera fisiere, mesaje si lista de contacte
  • PhonePaw Android Data recovery → poti recupera materiale video si fotografii
  • DiskDigger → recupereaza orice tip de fisiere si functioneaza atat pe Android, cat si pe telefoane Windows. Nu recupereaza fisiere de pe sisteme de operare iOS.
  • MobiKin Doctor → sistem de top care recupereaza foarte eficient toate mesajele text si ofera suport pentru peste 2.000 de dispozitive mobile Android. In plus, aplicatia poate recupera contacte sterse, fotografii, filme, muzica si documente.
  • Dumpster → recupereaza filme si poze
  • Android Data Recovery Pro → poate fi utilizat doar pe telefoanele Android
  • Pandora Recovery → nu functioneaza pe iOS, ci doar pe Android si pe telefoane Windows.
  • iCareData Recovery → functioneaza si pe Android, dar si pe iOS (chiar si pentru recuperarea de fisiere sterse de pe laptop)

PhoneRescue → este utila atat pentru iOS, cat si pentru Android

 

In concluzie, nicio stergere de date nu este ireversibila. Pentru a evita, insa, astfel de situatii, poti sa faci back-up la intervale regulate de timp sau sa folosesti aplicatii de stocare a datelor, cum sunt Dropbox, Google Drive sau Cloud. In plus, poti tine cont si de cateva trucuri care iti pot proteja datele de stergerea sau pierderea lor:

  • descarca imagini doar de pe site-uri sigure si instaleaza si un antivirus
  • daca vrei sa formatezi anumite fisiere, asigura-te ca ai parcurs cu atentie continutul lor
  • pentru a evita ca noi date sa fie stocate in locul celor sterse, nu incarca la maxim memoria telefonului (daca ai sters din greseala cateva fisiere, cel mai bine ar fi sa deconectezi telefonul de la internet, pentru e evita rescrierea acestora)