Cum pornesti masina – descopera pasii

ℹ Ai -10% discount pe Lerato.ro daca folosesti codul: BLOG10

Tu ce preferi sa conduci, o masina manuala sau una automata? Eu trebuie sa recunosc ca in perioada in care am facut scoala de soferi am avut un singur cosmar. Si nu, nu era legat de faptul ca o sa pic examenul (ma refer aici la proba practica, la traseu), ci la ambreiaj. Nu stiu voi cum sunteti, insa pentru mine momentul de sincronizare „ambreiaj – acceleratie”, atunci cand porneam de pe loc (nu si atunci cand schimbam vitezele) a fost cel mai crunt. Nu voiam sa bruschez masina, voiam ca trecerea sa se faca lin (desi, chestia asta vine dupa ceva experienta acumulata). Si uite asa, incercam de fiecare data sa imi sincronizez picioarele, mai ceva ca la ora de tango (dar asta este o alta poveste). Bun, deci care-i faza cu pornirea masinii? Iata mai jos care sunt pasii pe care trebuie sa ii urmezi (nu sunt multi, sunt simpli si usor de retinut).

1. Cum pornesti o masina manuala

  • Pasul 1: Poate cel mai important aspect, aseaza-te pe scaun si pune-ti centura de siguranta! Ulterior, asigura-te ca restul elementelor sunt in pozitia corecta (oglinzi retrovizoare).
  • Pasul 2: Introdu cheia in contact
  • Pasul 3: Asigura-te ca schimbatorul de viteze este intr-o pozitie neutra (in cazul in care pornesti, iar masina este in viteza, masina va porni smucit de pe loc si apoi se va opri)
    • In cazul in care schimbatorul este in viteza, pentru a-l aduce in pozitie neutra trebuie sa apesi intai ambreiajul si dupa poti muta liber schimbatorul
  • Pasul 4: Roteste cheia pana la punctul de pornire
  • Pasul 5: Pentru a pleca de pe loc, apasa ambreiajul cu piciorul stang, baga in viteza, accelereaza usor (in timp ce iei piciorul de pe ambreiaj) si fii atent la drum

2. Cum pornesti o masina automata

  • Pasul 1: Pune-ti centura de siguranta si asigura-te ca vezi perfect in oglinzile retrovizoare!
  • Pasul 2: Inainte de a porni motorul, asigura-te ca masina este in modul parcare (P)
  • Pasul 3: Apasa frana (doar cu piciorul drept) apoi porneste motorul (prin rasucirea cheii in contact)
  • Pasul 4: Tot cu piciorul pe frana muta viteza pe drive (D)
  • Pasul 5: Masina o sa plece de pe loc imediat ce iei piciorul de pe frana. Asa ca pune piciorul apoi pe acceleratie si apasa usor pentru a mari viteza
  • Pasul 6: Fii atent la drum!

Acum, poate va intrebati de ce nu am ales sa dau examenul pe o masina automata, daca tot am panica de ambreiaj. Well, am vrut sa ma asigur ca invat „the hard way” si ca, in cazul in care o sa imi pice pe maini o masina manuala, o sa ma descurc cu ea. Voi ce preferati sa conduceti?

ℹ Ai -10% discount pe Lerato.ro daca folosesti codul: BLOG10